Happy as a child

De azi sunt fericita stapana a unui catel rasa Labrador. E o scumpa ( pentru ca , este o EA ) si deja ma urmareste peste tot.
So .... me ... happy as a child !!!

Ce faci cand iti cade cerul in cap?

Pentru ca azi ma simt eu mai filosofica decat de obicei ( eu fiind o fire artistica - replica pe care o folosesc intotdeauna cand o dau in bara :) ) imi vine in minte o intrebare : ce te faci cand simti ca pica cerul pe tine? Ce faci cand te trezesti in fata unei situatii pe care nu ai fi avut nici cum sa o prevezi din timp? Ce faci cand simti ca esti la limita? Cum reactionezi?
Eu in prima faza simt ca imi urca tensiunea incet , ma iau caldurile, incerc sa ripostez desi stiu ca nu e momentul potrivit, as vrea sa astept, sa ma gandesc, sa-mi aleg cuvintele, sa nu spun ce-mi vine pe limba, sa ma cenzurez. Uneori reusesc, uneori ....... ma stradui.
In ultima vreme, am avut astfel de momente .... le-am depasit cu prezenta de spirit, pe urma framantare interioara: de ce mie, de ce acum, ce am facut eu sa merit asta, cu ce ti-am gresit Doamne, dar pana cand va mai fi asa , etc ....
Atunci , vin acasa, imi pun muzica la maxim, citesc toate prostiile de pe lume pe net si incerc sa nu ma ating de Xanax :)))
Am ajuns la concluzia ca viata asta e atat de scurta si noi ne-o facem atat de grea, impiedicandu-ne si de una si de alta, maruntisuri ieftine, intrigi gratuite si idei preconcepute. Lupta pentru supravietuire este acerba, este o lupta pe care o ducem constant, unele batalii le castigam altele .... le pierdem si ne framantam, ne intrebam daca am procedat bine, dar .. de ce e lumea atat de rea cu noi ? Noi suntem buni, incercam macar ... noi nu meritam asta.
Eh ..... ce te faci cand simti ca-ti cade cerul in cap?
Concluzia : astepti sa vina ziua de maine, sa vezi ce ti-a rezervat. Una calda sau una rece?

Aventura

Uneori viata te pune in fata multor incercari. Si, ca pe orice muritor de rand, m-a pus si pe mine.
Marti dupa-masa am aflat ca trebuie sa plec urgent in Moldova - avem acolo un proiect de mare anvergura. Singura varianta era masina.
Nici una, nici doua, eu si J am plecat acasa, ne-am aruncat cateva haine intr-un troler si ne-am urcat in masina .... am pornit la drum. Bineinteles apropiatii nostrii in stare de soc, noi nerealizand la ce ne expunem, ne spuneam ca ajungem undeva in noapte, dormim 2 - 3 ore si da-i bataie la munca.
Pana in Targu-Mures am mers fara harta. Acolo a inceput distractia. Am oprit la un Petrom sa luam o harta, era deja 11 noaptea, obosite dupa o zi de lucru, ingandurate, ne - avand idee ce ne asteapta. In benzinarie s-au strans in jurul nostru 4 soferi, 2 - de tir, 2 - care transportau lingouri de aur :)) !!! Ne-au spus ca mai avem de mers inca 6 ore !!!!
Am intrat in panica !!! Noroc cu J care dupa ce a fumat 2 tigari , mi-a zis : " Gata, nu avem ce face, mergem inainte".
Hai la drum, ne-am ratacit de cateva ori, noroc cu soferii de tir :) . Am si reusit sa oprim unul sa-l intrebam daca suntem pe drumul cel bun. A fost un exercitiu de maxima concentrare pentru mine, simteam ca cedez in secunda 2 , ca vreau sa dispar si sa ma transform intr-o musca, sa zbor pana acasa.
Am ajuns cu bine pe la 5 la destinatie, drumul foarte greu, am baut o cafea, un l de cola si juma' de l ceai verde, si da-i bataie !
Atat eu cat si J, suntem multumite ca am reusit sa ne facem treaba si sa ne depasim limitele.
Am ajuns la concluzia ca situatiile limita cer masuri limita, puterea de concentrare este incredibila, totul porneste din modul de gandire, cum abordezi problema, ce esti dispus sa faci pentru a duce la bun sfarsit un lucru in cele mai bune conditii.

Si … de azi , visele mele au prins contur …

Ce ma moticveaza pe mine sa merg mai departe? Sa lupt, sa ma zbat, sa realizez ceva, sa las ceva in urma mea, sa nu fac umbra pamantului ? Ce ma motiveaza pe mine sa am sentimentul satisfactia lucrului bine facut? Critica? Rautatea celorlalti? Ambitia personala? Personalitatea mea? Caracterul meu? Genele mostenite de la mama?

Da, toate astea sunt ptr mine un punct de plecare. Toate ma motiveaza sa merg mai departe, sa lupt pentru lucrurile in care cred.

Ce faci atunci cand vecinul tau nu mai pote de grija caprei din curtea ta? Cum reactionezi? Vecinul pe care il saluti in fiecare dimineata respectuos, il intrebi ce mai face? Cum sunt copiii?

Ignori? Ripostezi? Confrunti problema? Ii dai un pumn?

De ce avem noi mentalitatea asta a “vecinului”? De ce oamenii care-si vad de treaba lor au intotdeauna un astfel de vecin ? Pentru ca la fel ca si in fizica … opusele se atrag. Totul are pana la urma o explicatie stiintifica.

Dar, indifirent ca-i place vecinului ce face capra mea sau nu, de azi ... visele mele … prind contur !!!

Fara titlu

Cum se face ca tot atunci cand dai bine primesti rau ? Pentru mine este un mister. Nu inteleg si probabil nu voi fi capabila sa inteleg vreodata.

Daca esti bun si ajuti esti fraier, daca nu te implici, esti nesimtit. Daca stai deoaprte si perivesti esti insensibil. Daca esti “sensibil” , primesti suturi in fund cu nemiluita pana la comanda stop. Este un paradox? Pentru mine, da.

Mi-am promis de multe ori ca nu ma mai implic, dar, de data asta, nici nu ma mai implic in absolut nimic decat familia mea, problemele mele, grijile mele, dorintele mele, visele mele cele mai indraznete si aproape irealizabile . Le voi realiza. Daca iti doresti cu adevarat un lucru, si ti-l doresti din tot sufletul ... trebuie sa il indeplinesti. Nu, nu cred in prostiile alea cu “universul lucreaza pentru tine” , cred, ca atunci cand iti propui sa realizezi ceva, comportamentul tau, gandurile tale, se schimba in directia infaptuirii acelui ceva. Astfel, il si infaptuiesti. In asta cred. Asta e verificat si stiintific.

Discutam zilele trecute cu un psiholog foarte apreciat din Oradea, si imi spunea ca studentii de azi nu mai sunt ce au fost. Au impresia ca testele psihologice sunt ceva de genu : Mercedesa imi ghiceste in cafea. Cand au ajuns lucrurile in stadiul acesta? Cand a incetat stiinta sa mai fie stiinta? Cand a incetat stiinta sa fie un lucru verificat si concret si sa devina un mit sau ceva relativ? Eu unde am fost cand s-au intamplat toate astea? Prea absorbita in problemele mele ? Prea absorbita in problemele altora ? Da, e adevarat, intotdeauna am fost receptiva la problemele altora si m-am implicat trup si suflet pentru solutionarea lor.

Mi-am propus sa nu mai fac asta. Punct. Ma consum prea mult, trebuie sa pastrez ceva si pentru mine de acum inainte. Timpul trece pe langa mine si pierd multe lucruri importante din vedere. Nu voi mai permite asta. Mi-am promis si alte lucruri si m-am tinut de promisiune, de ce nu m-as tine si de asta? Ce ma impiedica? Nimic. Nici macar riscul de a fi catalogata drept “insensibla” , “absenta” la nevoile celor din jur.

Gata, pe primul loc familia mea. Pe primul loc EU. Pe primul loc linistea mea si visele mele ... cele mai indraznete, cele mai ascunse . cele mai irealizabile. Incepand de azi, ele vor prinde contur.

Ce este Adevarul?

Ce este un ADEVAR? Mi-am ridicat aceasta intrebare acum cateva ore. De ce? Dintr-o intamplare, din care am concluzionat ca toata lumea isi raporteaza propriile pareri ca fiind defapt un adevar pur.
Fiind absolventa de psihologie, ma pune pe ganduri putin rationamentul acesta. Nu e ok - asa. Faptul ca avem o parere proprie si personala , nu o transforma automat in ADEVAR. Poate fi un "adevar" dar, subiectiv. Spre exemplu: daca eu cred ca maine va fi soare , asta nu-mi permite sa afirm ca da, asta e adevarul si maine va fi soare intr-adevar. Este o supozitie. Si, la genul acesta , mai mult sau mai putin, de afirmatii , ma refer.
In alta ordine de idei ... ADEVẮR, adevăruri, s.n. 1. Concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realității în gândire; ceea ce corespunde realității, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate. ♢ Adevăr obiectiv = conținutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realității, lumii obiective, independent de subiectul cunoscător. Adevăr relativ = reflectare justă, însă aproximativă, limitată a realității. ♢ Loc. adv. Într-adevăr sau în adevăr = în realitate, de fapt. 2. Justețe, exactitate. Viitorul a confirmat adevărul calculelor sale

In ce masura stim sa gestionam stresul?

Avand in vedere faptul ca in ultima vreme stresul incepe sa puna stapanire pe viata mea , nu numai profesionala dar si personala, incerc sa gasesc solutii pentru a face fata stresului.
Ce te faci cand tu pot sa-ti gestionezi situatiile conflictuale dar, persoanele apropiate amplifica toate evenimentele negative sau ... mai putin fericite, sa spun elegant, si te incarca negativ?
Practic , ce este e facut?
Din puncul meu de vedere, trebuiesc stabilite anumite limite - subiecte de discutie, interval de timp alocat acestor discutii, identificarea metodelor de solutionare a situatiilor conflictuale, respectarea lor, metode de detensionare.
M-am gandit la cateva astfel de metode de dentensionare :
- muzica ( de multe ori , o melodie pe care o indragesti sau o formatie, poate face minuni cu starea ta de spirit);
- sportul ( descarca serotonina - hormonul fericirii , e benefic pentru sanatate );
- o carte buna ( daca avem timp sa citim , un subiect de interes personal, ne imbogatim cultura generala si vocabularul );
- o plimbare ( nu neaparat cumparaturi) in natura daca permite anotimpul sau , daca e iarna - la partie (descarcam adrenalina si serotonina );
- blog-ul ( din ce in ce mai multe persoane considera blog-ul un jurnal personal , ca si in adolescenta, cand ascundeam caietul cu cele mai ascunse ganduri sau cele mai personale intamplari, de ochii parintilor , singura diferenta este ca , acum, toata lumea are acces la ele );
- gatitul ( daca am dispozitia necesara, ingrediente - este relaxant )

Acestea sunt cred, foarte putine modalitati de a uita de stresul cotidian , modalitati care, la mine functioneaza.